Reutza

Sunt o femeie elegantă în principiu. Dar, cum ziceam, uneori mă transform. Nu în loup garou, chiar dacă se apropie luna nouă (that would be freaking awesome! ), ci scot la suprafaţă rockeriţa rebelă din mine. Ş-am făcut-o KO pe sofisticata de dinainte.  Mai ceva ca Muhammed Ali. Mi-am ratat vocaţia pesemne. Pe mine mă amuză schimbarea, însă ştiu că pe altii îi sperie gândul că poate şi rămân aşa.

În varianta 2.0 sunt cu cizme de piele, blugi strâmţi, top mulat, geacă de biker (bănuiesc că nu trebuie să spun la fiecare articol de îmbrăcăminte că e negru). Poate şi ochelari tip aviator dacă e cazul să strălucească soarele mai puternic.

Acum câţiva ani (mulţi, de fapt) aceasta variantă îmi domina stilul. Acum 2.0 iese la iveală foarte rar însă nu trece niciodată neobservată. De cele mai mult ori varianta 1.0 ascultă, printre altele, şi rock, şi va ţine discret ritmul cu capul, simţind muzica. Varianta 2.0 însă va intra în cluburi de rockeri, îşi va lua tequila şi va cânta împreună cu prietenii rockeri cântece ştiute notă cu notă, toţi împărţind acelaşi moment de beatitudine melodioasă. Un cor mixt care-ţi dă fiori pe şira spinării! Pe Nightwish devenim un soi de Carmina Burana. Alteori, 2.0 va sta, pur şi simplu, acasă (singură sau nu) şi va deschide o sticlă de ceva, dând la maximum volumul, ascultând, în funcţie de starea de spirit, balade sau piese mai heavy…mai hard… depinde. Dacă suni la uşă sau la telefon, roagă-te să fie în pauzele dintre cântece, altfel nu aud. Şi nici nu vreau. Când ascult muzică bună e ca şi cum aş face sex, deci nu vreau să fiu deranjată. Pentru cât timp? Mmmm… Greu de spus. Până când vreau să fac altceva probabil. Poate să înlocuiesc ‘ca şi cum’-ul de mai sus cu the real deal. Cât despre vecini, vorba aia – ”îmi pare I’m sorry”. Or not.  Anyways, mai des ascult muzică la căşti, la fel de tare.

Spun asta pentru că varianta 2.0 îşi ascute tacticos ghearele, se întinde ca o felină care abia s-a trezit şi urmează să iasă la suprafaţă. Vine Metallica. Din nou.

A fost odata un pitic cu ochi albastrii si curiosi care se ascundea dupa o ciuperca suprarealista de Dali si care mirosea lamaile din gem, in timp ce manca. Desigur nu lipseste nici personajul masculin care era un fel de Riga Crypto contemporan si caruia ii placea filozofia neavand prea multa stima pentru Cartarescu. Piticul manca viermi de matase si visa la filme de comedie englezesti  iar dansul imbratisa suprarealismul si desenele animate. Radeau mult si se certau totodata care sa zica si ce anume sa zica si de fiecare data piticul cadea in plasa,nu-i pasa prea tare de asta ,il deranja doar sentimentul notoriu de vulnerabilitate pe care il gustase de atatea si atatea ori. Riga parea sa cunoasca foarte multe despre pitic si acesta nu gasea o explicatie plauzibila, poate doar transparenta sa nelipsita din discutii si mesaje. Amandoi alesesera un joc frumos, dand cu piciorul la prejudecati si planuri, asteptand un deznodamant care sa pice din cer.

Ca doi schizofrenici ce înoată unu’ntr’altul,ca doi copii bolnavi şi depresivi prematur, ca două inimi al căror lichid ce trebuie să fie roşu se amestecă şi explodează în milioane de vise ce se agaţă de viscere, ca tine şi ca mine!!!!!!!!

Ca noi doi se îmbrăţişează coroanele copacilor şi se pupă zgomotos lăsând urme lipicioase pe cerul somnambul, ca tine lângă mine se lasă noaptea peste oameni,mai ales peste copii şi bătrâni care adorm cel mai devreme şi cel mai mult, ca mine deasupra ta , pielea deasupra oaselor, moale, caldă, cu urme , buze ce-şi ling dorul şi mâini ce orbecăie după amintiri.
Ȋn tine şi în mine ….şi din când în când stropi reci care să îi cureţe de somn .

…..doar inghetata se da la cornet sau alunele si bomboanele varsate? De ce nu exista perne in forma de cornet si palarii de soare, luate direct din magazinul de vrajitoare castelane? De ce nu avem fuste in forma de cornet, cu care sa ne invartim pe strazi ca niste titirezi care se lovesc groaznic daca se lovesc si cad. De ce exista cornete de hartie cu ace de gamalie doar in mainile golanilor cu tevi, cand le putem face din martipan si sufla in apartamentele celor care-s suparati sau nu au bani sa-si cumpere ceva dulce.
De ce cu cat un cornet este mai mare si-si gaseste si alte utilizari el se transforma de obicei in palnie si-si pierde ascutimea de nas de Pinocchio? De ce lasa sa curga lichidul cand l-ar putea tine pe tot in causul lui. Si am putea bea visinata, vin, bere sau cidru la cornet, stand pe banci la umbra si purtand discutii in forma de cornet: pornind de la ceva larg, general si ajungand la subiectul subiectului, ceva atat de interesant si de intim incat iti vine sa scrii o carte despre el.

Un loc necunoscut, intr-un timp necunoscut, cu oameni de care nimeni nu a auzit….

Stand in picioare pe un piedestal inchipuit din niste pietre, un ins ce-ti dadea o senzatie ciudata de agitatie, striga catre cer cu glas ragusit… Nu se vedea nimic din el, o mantie neagra ii acoperea trupul complet, iar gluga mult prea mare nu lasa sa i se vada chipul…..era doar o umbra….si vorbea, vorbea tot timpul, fara pauza, necontenit, fara sa se miste din pozitia-i nefireasca.

Nimic altceva nu se deosebea, nici strigatul ca o tanguiala a inimii careia o mana trecatoare i-a smuls sufletul, nici pustiul din jurul multimii ce-l inconjura…

Nimeni nu vorbea, nimeni nu se misca, nimic nu se intampla!!!