În varianta 2.0 sunt cu cizme de piele, blugi strâmţi, top mulat, geacă de biker (bănuiesc că nu trebuie să spun la fiecare articol de îmbrăcăminte că e negru). Poate şi ochelari tip aviator dacă e cazul să strălucească soarele mai puternic.

Acum câţiva ani (mulţi, de fapt) aceasta variantă îmi domina stilul. Acum 2.0 iese la iveală foarte rar însă nu trece niciodată neobservată. De cele mai mult ori varianta 1.0 ascultă, printre altele, şi rock, şi va ţine discret ritmul cu capul, simţind muzica. Varianta 2.0 însă va intra în cluburi de rockeri, îşi va lua tequila şi va cânta împreună cu prietenii rockeri cântece ştiute notă cu notă, toţi împărţind acelaşi moment de beatitudine melodioasă. Un cor mixt care-ţi dă fiori pe şira spinării! Pe Nightwish devenim un soi de Carmina Burana. Alteori, 2.0 va sta, pur şi simplu, acasă (singură sau nu) şi va deschide o sticlă de ceva, dând la maximum volumul, ascultând, în funcţie de starea de spirit, balade sau piese mai heavy…mai hard… depinde. Dacă suni la uşă sau la telefon, roagă-te să fie în pauzele dintre cântece, altfel nu aud. Şi nici nu vreau. Când ascult muzică bună e ca şi cum aş face sex, deci nu vreau să fiu deranjată. Pentru cât timp? Mmmm… Greu de spus. Până când vreau să fac altceva probabil. Poate să înlocuiesc ‘ca şi cum’-ul de mai sus cu the real deal. Cât despre vecini, vorba aia – ”îmi pare I’m sorry”. Or not.  Anyways, mai des ascult muzică la căşti, la fel de tare.

Spun asta pentru că varianta 2.0 îşi ascute tacticos ghearele, se întinde ca o felină care abia s-a trezit şi urmează să iasă la suprafaţă. Vine Metallica. Din nou.

A fost odata un pitic cu ochi albastrii si curiosi care se ascundea dupa o ciuperca suprarealista de Dali si care mirosea lamaile din gem, in timp ce manca. Desigur nu lipseste nici personajul masculin care era un fel de Riga Crypto contemporan si caruia ii placea filozofia neavand prea multa stima pentru Cartarescu. Piticul manca viermi de matase si visa la filme de comedie englezesti  iar dansul imbratisa suprarealismul si desenele animate. Radeau mult si se certau totodata care sa zica si ce anume sa zica si de fiecare data piticul cadea in plasa,nu-i pasa prea tare de asta ,il deranja doar sentimentul notoriu de vulnerabilitate pe care il gustase de atatea si atatea ori. Riga parea sa cunoasca foarte multe despre pitic si acesta nu gasea o explicatie plauzibila, poate doar transparenta sa nelipsita din discutii si mesaje. Amandoi alesesera un joc frumos, dand cu piciorul la prejudecati si planuri, asteptand un deznodamant care sa pice din cer.

Ca doi schizofrenici ce înoată unu’ntr’altul,ca doi copii bolnavi şi depresivi prematur, ca două inimi al căror lichid ce trebuie să fie roşu se amestecă şi explodează în milioane de vise ce se agaţă de viscere, ca tine şi ca mine!!!!!!!!

Ca noi doi se îmbrăţişează coroanele copacilor şi se pupă zgomotos lăsând urme lipicioase pe cerul somnambul, ca tine lângă mine se lasă noaptea peste oameni,mai ales peste copii şi bătrâni care adorm cel mai devreme şi cel mai mult, ca mine deasupra ta , pielea deasupra oaselor, moale, caldă, cu urme , buze ce-şi ling dorul şi mâini ce orbecăie după amintiri.
Ȋn tine şi în mine ….şi din când în când stropi reci care să îi cureţe de somn .

…..doar inghetata se da la cornet sau alunele si bomboanele varsate? De ce nu exista perne in forma de cornet si palarii de soare, luate direct din magazinul de vrajitoare castelane? De ce nu avem fuste in forma de cornet, cu care sa ne invartim pe strazi ca niste titirezi care se lovesc groaznic daca se lovesc si cad. De ce exista cornete de hartie cu ace de gamalie doar in mainile golanilor cu tevi, cand le putem face din martipan si sufla in apartamentele celor care-s suparati sau nu au bani sa-si cumpere ceva dulce.
De ce cu cat un cornet este mai mare si-si gaseste si alte utilizari el se transforma de obicei in palnie si-si pierde ascutimea de nas de Pinocchio? De ce lasa sa curga lichidul cand l-ar putea tine pe tot in causul lui. Si am putea bea visinata, vin, bere sau cidru la cornet, stand pe banci la umbra si purtand discutii in forma de cornet: pornind de la ceva larg, general si ajungand la subiectul subiectului, ceva atat de interesant si de intim incat iti vine sa scrii o carte despre el.

Stand in picioare pe un piedestal inchipuit din niste pietre, un ins ce-ti dadea o senzatie ciudata de agitatie, striga catre cer cu glas ragusit… Nu se vedea nimic din el, o mantie neagra ii acoperea trupul complet, iar gluga mult prea mare nu lasa sa i se vada chipul…..era doar o umbra….si vorbea, vorbea tot timpul, fara pauza, necontenit, fara sa se miste din pozitia-i nefireasca.

Nimic altceva nu se deosebea, nici strigatul ca o tanguiala a inimii careia o mana trecatoare i-a smuls sufletul, nici pustiul din jurul multimii ce-l inconjura…

Nimeni nu vorbea, nimeni nu se misca, nimic nu se intampla!!!

Si din nou marea intrebare: “Ce sa fac? Sa fac ce trebuie? Sa fac ce cred eu ca e bine? Sa fac ce simt eu ca ar trebui facut? Sau poate :)…sa nu fac nimic?” Si din nou gandurile: “…daca nu fac nimic si….gresesc? Dar daca fac ceva si gresesc? Sa spun ceva? Sa fac? Tot timpul fac! Sa fac  numai cand nu trebuie!?!

Ganduri nenorocite, as vrea sa scap de voi!!! Ori daca nu scap de voi, macar sa-mi spuneti concret :”Ce sa fac? Hotarati-va!!”

Presupun ca am putea foarte usor raspunde la “minunata” intrebare daca nu ar exista gandurile! Dar sigur ele nu au de gand sa inceteze! Ne devoreaza din exterior, ne macina din interior, ne distrug mintea si ne mananca sufletul!

Da, gandurile ne fac oameni, si tocmai pe principiul tip[ic uman ” eu te-am facut, eu te ucid”, ele ne ucid incet, omoara si ultima farama de om din noi!

Si vor veni unii si vor spune:”Urmeaza-ti instinctul!”. Ca sa iei o hotarare mai usor, pur si simplu urmeaza-ti instinctul ca sa iei o hotarare mai usor, nu mai gandi atat totul, doar urmeaza-ti instinctul!!! Dar oare aceia chiar uita ca imediat dupa ce au infaptuit, au actionat pur instinctual, vor incepe sa gandeasca (DIN NOU)!!!

Da, gandurile desi pot fi lasate un pic deoparte , au o singura constanta: revin si isi continua procesul de macinare al sufletului, isi continua incet dar sistematic actiunea de distrugere a instinctualului, a spontanului, a liberului…!

Ne pierdem sufletele….incetam sa mai fim oameni, iar ele nu se opresc, apar mai multe, mai dese, mai incrancenate!!!

Ganduri, ganduri…Lasati-ne! Lasati-ma!!!!

Eu m-am saturat!!! Nu mai vreau sa gandesc, nu mai vreau sa fiu un om al gandurilor! Iesti din capul meu odata! Plecati! Nu va mai vreau aici!

Ganduri ucigase! Raspundeti-mi acum!!!…”ce sa fac?”

 Undeva, un om si-a creat o realitate proprie de cele mai multe ori subcontienta, una frumoasa, una de cosmar ..pur si simplu o realitate. Si spun de cele mai multe ori pentru ca unii dintre noi au vise lucide, vise in care constientizam ca visam, uneori putem controla mersul lucrurilor in vis. Ochii ni se misca desi sunt inchisi, ne uitam prin realitatea creata la lucruri, le vedem, le observam. Vise Lucide. Intrebarea mea, filozofica as putea sa-i spun, vine in mod evident. Daca atunci cand dormim uneori ne dam seama ca visam si putem controla lucrurile, de unde stim ca nu visam in mod constant si ca day-to-day dreams nu sunt decat in-frame elements, dreams within dreams. De unde stim ca nu suntem noi insine produsul unor vise? De unde stim ca viata noastra nu e un decat …un vis? E interesant sa fii sceptic cu privire la ce esti… Imi aduc aminte ca am invatat la engleza despre solipsism, si-mi aduc aminte ca am stat o noapte intreaga pe net citind despre solipsism.     

    Mintea mea este singurul lucru despre care pot fi sigura ca exista. Cogito ergo sum! Gandesc deci exist! In ce fel garanteaza asta existenta altor minti sau oameni? Ma si vad dormind…la nesfarsit visand la nesfarsit …o succesiune de evenimente care sunt de fapt life itself.

    Pana la urma e simplu, lumea de afara nu exista, exista lumea dinauntru. Si daca exista lumea dinauntru toate cunostintele mele sunt produsul mintii mele? Si atunci uneori de ce mintea mea alege sa actioneze impotriva mea? Sau mai bine zis de ce uneori aleg sa actionez impotriva mea? Si daca tot ce exista e inner, inseamna ca nu e nimic outer, si atunci cel mai probabil, daca eu sunt solipsista, nu mai exista alta…..daca eu exist unde exist? Trebuie sa stau undeva ca sa gandesc? Sau nu sunt decat o minte plutitoare pe undeva…
     Ca sa fiu sincera, ideile astea sunt interesante, dar prefer teoriile materialiste ale unei lumi exterioare imposibil de controlat, in care haosul guverneaza, si nu un haos creat de mintea mea ci un haos asezat dupa o ordine clara. Prefer o lume in care bataile de aripi ale unui fluture pot provoca intr-un anume colt al lumii un uragan. Prefer sa cred ca decizia mea de azi este una importanta, si ca orice alegere as face, va avea un impact. Ca nimic nu e intamplator, si ca totul are o cauza.

Si acum.. fluturi zburati!!!