E nevoie de ceva dezordine pentru o viaţă mai bună. Să arunci furculiţa în ceaşca de cafea sau să nu schimbi cearşafurile o lună. Niciodată nu a fost transpiraţia mai frumoasă. Ca acum, când transpir respirând. Vezi picătura care se dilată deasupra buzei când vrei să te săruţi, picătura insesizabilă de sub buric când stai aplecat [să culegi o dudă, să săruţi o rudă, să ridici o bundă], picătura din colţul ochiului în care ţi-a intrat un fir de praf, picătura de pe ceafă când ups ai spart ceva? ai încălcat ceva? ai incălecat ceva?

Dezordinea ştie mai bine cine ce cui i se cuvine. Să fii aşa cum eşti şi în oglindă şi pe lângă.

Mi-e pofta de supa de rosii…mama imi facea vara de vara! Probabil ca de pofta..am sa ma ambitionez si am sa fac si mai sper ca are sa fie la fel de buna ca si cea de anul trecut! (a nu se intelege acum ca eu gatesc doar odata pe an…dar anumite chestii clar numai asa le-am facut in ultimul timp, ani)

Sper ca la un moment dat sa-mi doresc si sa am ocazia sa gatesc supa perfecta, supa vietii mele. Va fi o reteta clasica, probabil cu taietei facuti in casa sau cu galuste mari si pufoase ca norii vorbitori din cartile pentru copii. Va fi pentru cineva pe care il voi iubi ca-n filme, pentru ca nu faci supa pentru oricine, oricand si doar asa, ca sa te afli in treaba. Supa trebuie facuta pe un aragaz oarecum patat, deloc perfect curat, cu ochiuri nici prea mari, nici prea mici, trebuie sa pluteasca prin ea stele galbene si planete din patrunjel si apoi pusa intr-o farfurie alba, in fata cuiva care va aprecia asa cum trebuie cea mai perfecta supa din lume. Cred ca e cel mai frumos mod de a-ti declara dragostea pentru cineva; nu cu un pahar de vin, sampanie sau gin, ci cu o farfurie cu margini dantelate plina ochi de supa fierbinte.

Eu: Buna seara…
Cadavra: …

Eu: N-aţi amorţit?
Cadavra: …

Trec imediat la ce mă interesează.

Eu: Nu vă supăraţi, dumneavoastră aţi iubit?
Cadavra: Sigur că am iubit.

Eu: Mă gândeam eu că aţi iubit.
Cadavra: Sigur că am iubit, am iubit tot ce mi-a ieşit în cale, chiar şi din cale afară.

Eu: Scuzaţi-mă că vă întreb şi s-ar putea să vă şi  jignesc, dar s-ar putea să nu mai conteze, dacă oricum sunteţi moarta.
Cadavra: Jigniţi-mă. Pentru că să ştiţi că şi cadavrele pot fi jignite. Jigniţi-mă ca să mai mor o dată de ciudă.

Eu: Vă jignesc. Dumneavoastră aţi fost cumva prostituată într-o viaţă anterioară, adică în singura viaţă pe care aţi avut-o?
Cadavra: Vai, dom’le, cât de impertinenta sunteţi. Sigur că am fost. Dar de ce mă întrebaţi?

Eu: Din curiozitate. Şi încercam să trag şi o concluzie, că spuneaţi că aţi iubit, iar prostituatele oferă multă iubire.
Cadavra: Nu vă pripiţi. Să ştiţi că am iubit şi necondiţionat.

Eu: S-ar putea să nu vă cred.
Cadavra: De exemplu, aveam un client pe care îl ţineam în braţe pe datorie.

Eu: Era mai sărac cu duhul?
Cadavra: Îşi făcuse credit de nevoi personale. Îl ţineam în braţe în rate, pe 30 de ani. Mai aveam să-l ţin vreo 20 de ani, când a murit.

Eu: Deci el a fost cadavru înaintea dumneavoastră?

Cadavra: Ba nu, eu înaintea lui.

Eu: Nu pricep.
Cadavra: E simplu. Eu am murit la un moment dat, după cinci ani de contract. Îl ţinusem în braţe cinci ani, în fiecare seară, cam o jumătate de oră. După ce actul se consuma, el pleca acasă, că eu aveam clienţi. Când am murit, m-a luat acasă la el şi m-a mai ţinut în braţe încă cinci, până a murit şi el.

Eu: Dumnealui a murit de dorul dumneavoastră, probabil?
Cadavra: Nu. De sifilis. Dar oricum, când eşti mort, bolile nu prea mai au importanţă. Aşa că vă rog să mă lăsaţi în poziţia incomodă în care m-aţi găsit.

Eu: Înainte să vă las cum v-am găsit, adică moartă după el, vreau să vă mai întreb ceva.
Cadavra: Întrebaţi-mă, dar repede.

Eu: Cu o singură rugăminte. Să-mi răspundeţi în germana.
Cadavra: S-a făcut!

A fost o data o fata oarba care se ura pe sine pentru ca era oarba.Ura pe toata lumea in afara de prietenul ei.Intr-o zi fata a spus ca daca ar putea vedea lumea atunci ea s-ar marita cu prietenul ei.Intr-o zi norocoasa, cineva i-a donat o pereche de ochi.Atunci ea a vazut totul, inclusiv pe prietenul ei .Acesta apoi a intrebat-o :acum ca poti vedea, te mariti cu mine ? Fata a ramas socata cand a vazut ca prietenul ei este orb , si i-a spus : imi pare rau , dar “nu ma pot marita cu tine pentru ca esti orb “.

Prietenul ei ,a plecat in lacrimi si i-a spus:TE ROG SA AI GRIJA DE OCHII MEI….

dear diary. asta e o pagina din viata mea. doar ti-am spus ca am o viata de hartie. de obicei nu ma arunc in discutii fara argumente, dar astea sunt povesti. altfel de povesti. azi dimineata m-am trezit plina de remuscari. erau desenate pe piele. nu erau desenate nici cu pasta de pix si nici cu zgarieturi lasate de creionul mecanic. erau desenate cu fir albastru de timp. ce prostie. oare de ce timpul nu isi gaseste alte ocupatii mai practice? ce folos? oricum o sa ma spal. asa ca mi-a spalat mainile si fata si corpul si petele albastre au inceput sa curga. cum sa astepti intelegere de la cineva care nu te cunoaste? inainte credeam ca daca nu cunosti pe cineva, nu poti sa il iubesti. m-am inselat. inainte credeam ca timpul vindeca rani. m-am inselat, el creaza. nu reprosez nimanui ca nu m-am lasat cunoscuta. se vede din mine doar ce eu arat, nu am dreptate? nici eu nu ma cunosc, sau poate ma cunosc prea bine. si tocmai de asta mi-e teama. pentru ca timpul nu vindeca rani, ci creaza. si imi e iubit necunoscutul. nu ma vezi pentru ca nu ma las vazuta. nu mai stii ce traiesc pentru ca in fiecare seara rup paginile si le arunc. nu ma auzi pentru ca nu mai vorbesc. sunt aici, inchisa in un nimic sau in un plin de idei si de intrebari. mi-e frica de faptul ca maine o sa ma trezesc si poate o idee maret de stupida o sa imi vina in cap. o las sa moara sau o omor? putin macar. macar putin.

In ultima vreme am avut parte de mari dezamagiri de la oameni la care nu ma asteptam si la randul meu am dezamagit.Si pentru ca in viata sunt multe lucruri care te dor, te ranesc, unele chiar te doboara afli adesea ca totusi cele mai dureroase sunt dezamagirile! Pentru ca, inevitabil, dezamagesti sau esti dezamagit. Care dintre ele doare mai tare?  Ma intreb ce-i face pe oameni sa dezamageasca pe cineva. Poate asteptarile noastre sunt prea mari si cerem prea mult de la oameni, desi e in natura oamenilor sa greseasca. Poate e vina noastra si in mod inconstient sau nu,i-am facut tot noi sa ne dezamageasca. Pana la urma urmei toti gresim….dap…bullshit! Oamenii isi dezamagesc prietenii si pe cei dragi numai din Egoism! E groaznic sa vezi cat de mult si-a pus amprenta egoismul chiar si asupra celor mai pure sentimente. E drept ca traim intr-o lume in care trebuie sa-ti faci singur bine….dar oare merita ca pentru un folos de scurta durata sa risti sa pierzi increderea,prietenia si sentimentele cuiva?
Spiritul de sacrificiu, altruismul, bunatatea, sentimentul ca ai pe cineva aproape, increderea in persoana respectiva si chiar in propria persoana se spulbera o data cu o mare dezamagire. Ramane de vazut pentru fiecare daca merita…
Va mai fi vreodata ca inainte……?

Apoi vede alte papusi, ce vor schimba totul sau poate nimic!

sa nu mai existe maine, dacat cand o sa vina maine. sa fie mereu azi! sa nu mai facem greseli incontestabile, sa nu mai fim indecisi si ocupati. sa nu bagam in seama timpul, si poate si el o sa ne uite.

            
sa traim mereu in anotimpul asta ciudat, cu soare si sa fie uscat pe jos. cu iarba verde in care sa ne inundam. sa nu ne mai consumam pentru orice. sa nu ne mai pese.                                                                                                                                      

am fi mai umani? nu stiu, nu sunt sigura! am fi macar oameni mai buni? poate.

Din fiecare bileţel fac un avion de hârtie şi-l arunc de pe bloc de-a lungul străzilor. Am observat că pe cele pustii zboară mai mult, şi-abia apoi se înalţă la cer…
Iată că azi, atingând asfaltul de-atâta tristeţe, mi-a aruncat o coajă de viaţă. Am ridicat-o timid, uitându-mă-n jur, dar nu era nimeni să vadă. Toţi se uitau spre cer şi păreau fericiţi. Şi din norul ce ne acoperea, mii de petale se revărsau asupra noastră. Însă abia când s-au aşternut pe asfalt am recunoscut acele bileţele de dragoste…

Şi i le citesc şi astăzi bătrânului copac. Şi fiecare înţeles, într-o floare sau într-o frunză se-avântă, astfel că, zi de zi, el acoperă totul, încât până şi oraşul pare o scorbură, iar eu, un corb ce-i aprinde lumina…

So oricum ai da-o tot la mana lor esti! Si tot nervisorii tai se macina….si cercurile vor continua sa se “invarta”!!