Reutza

Cred in nevoia de a apartine. Cred in iubire.

Nu cred in povestile de dragoste cu scantei la prima vedere sau emotii care iti spun sigur ca e perechea ta. Desi..sigur si astea isi au farmecul lor si chiar as fi ipocrita sa zic ca eu nu vreau asa ceva!

Cred ca nevoia de a apartine trece peste orice tertipuri, peste orice masti, peste orice. Dar mai stiu ca fiecare am fost implicati intr-o dragoste la prima vedere si fiecaruia ne plac atat de mult momentele alea si de fiecare data vom pica in plasa lor!

Cred ca povestea de dragoste reala este aceea in care cei doi raman indiferent de obstacole, de inselaciuni, de greseli imposibil de iertat.

Cred ca promisiunea suprema de a ramane o viata langa celalalt ar trebui valorificata prin “Indiferent de orice, voi ramane langa tine” Iata marea provocare a vietii. Poti?

Si daca poti, de ce sa o faci, nuuu? De ce sa accepti ca ai fost mintit, inselat, ranit sau ca poate…nu iti place dezordinea in casa sau cum rosteste anumite cuvinte, sau cum se trezeste dimineata!

Accepti pentru ca in definitiv dragostea e intr-adevar o aventura. Iti desfiinteaza limitele si iti doboara recordurile. Iti descopera ranile vechi si cu siguranta iti deschide altele noi. Si pentru ca printre toate astea se strecoara aparent insesizabili cativa picuri de fericire. Doar aparent insesizabili…caci odata, candva, dupa ce vei fi facut pace doar acestia iti vor rasari din memorie.

Pentru mine, povestea de dragoste suprema e cea cu care am crescut.

Pentru ca parintii mei nu au renuntat niciodata, pentru ca a fost greu, pentru ca uneori a fost insuportabil dar in special pentru ca uneori constientizau ca este singurul lucru real care ramane indiferent de orice. Isi apartineau.

Sa nu renunti, sa simti cum sufletul are unghii si ca se agata de spaima de a nu apartine, sa nu pleci pentru ca ai fost prea slab sa lupti…sa pleci doar pentru ca celalalt a fost prea slab ca sa ramana. Sa pleci cand celalalt nu apartine. Sa pleci ca sa apartii intr-un sfarsit. Sa poti sa ajungi intr-o casa in care cineva te asteapta, sa poti sa spui noapte buna, sa ai cu cine sa te certi si pe cine sa ierti, sa iti juri ca n-ai sa-l mai vezi niciodata…si sa apara in primul moment, pentru ca iti apartine. Sa vezi ca dincolo de ce ti se pare ca ai nevoie, dincolo de aparente si miraje este=exista! Sa faci diferenta in ce azi este si maine nu mai este, sau poate nu are sa-ti mai placa, pe scurt sa vezi  fondul si forma si sa te hotarasti care este mixul perfect!

Nu creaza dependenta, dauneaza psihicului in masura in care acesta poate fi modelat si adus la un nivel decent de toleranta, provoaca stari de euforie si de spaima, iti arata ca exista lucruri pe care siguranta nu poti sa le ierti dar poti sa le uiti si atunci cand nu implica violenta, razbunare sau vreun soi de neajuns inacceptabil, iti transforma viata in cea mai frumoasa calatorie. Indiferent de orice!

P.S. Sper ca asta te convinge..ca nu m-am schimbat! Substratul e acelasi, doar forma de prezentare mai sufera oarece modificari si asta pentru ca ceea ce am invatat in ultimul timp este ca aparentele sunt cele care au primul si cel mai persistent impact!

Hmmm… bantuind eu zilele trecute printr-o mare de bloguri …am gasit un post despre Vama (o sa fac mai tarziu legatura cu el). Cert este ca exact in that very second cand am inceput sa-l citesc, incepusem sa simt mirosul ei sarat! Dor de ea imi era tare (de ea de mare, dar mai ales de ea de Vama!!!). Cei apropiati stiu, cum de 2 saptamani eu mieunam ca mai vreau odata anul asta Vama! Mai ales ca sigur putea sa fie ultima in acest fel, dar asta e alta poveste!

Si am fost in Vama! Si a fost Genial!! De fapt de fiecare data anul asta a fost genial, dar de fiecare data in alt fel!

De data asta am fost cu o gagica, prietena! Am plecat si noi ca fetele, totul pornind de la cheful meu exprimat cu o saptamana in urma fata de acest aspect si cu o intrebare vineri…daca nu bem un suc! Si sucul  s-a materializat acolo in bacardi breezer, vodka orange, bere, nu, nu yager, caci am constat in penultima “vama”ca nu-mi place, parca niste bere si mai multe limonade! Asta ca si enumerare a partii lichide! Din pacate pentru mine nu a fost (tot ca aspect lichid) si acea imbratisare a noastra (a mea cu “apa rece-calda verde neagra albastruie cu fara alge”)! Dar asta sigur voi mai avea, deci nu-i bai!

Si o sa ziceti..pana aici nimic genial! Ba da a fost asa! Pentru ca am redescoperit a nu stiu cata oara o alta Vama! Cea cu povesti ale fetelor despre ce inseamna locul ala pentru fiecare din noi, cea cu distractia dintre fetele singure acolo (ooo..si a fost distractie si nu mai multa decat trebuia, nici chiar in sarutul erotic dintre protagonistele acestei excursii, un pic mai lichidizate ce-i drept decat in starea lor naturala), cea cu exact aceeasi muzica, aceleasi acorduri, acelasi navod mare, aceiasi catei, aceeasi barca si acelasi unic bec din fata de la stuf si aproximativ aceeasi oameni= vamaioti. (aceleasi toate astea sunt definitia Vamii, aceea care ne place noua boemilor care o cauta an de an, contrar celor spuse pe acel blog pe care-l rasfoiam eu zilele trecute, care spunea ca Vama nu ne mai place  , pe scurt pentru ca ramane aceeasi in timp ce noi ne modernizam!?!??!!!!)

Deci mi-a placut rau si a fost geniala pentru ca: aveam nevoie de aceasta vizita acolo,  o meritam (ambele participante),  ne-am distrat, am dansat pana n-am mai putut si m-am ales cu o febra musculara groaznica, pentru ca mi s-a dus dorul desi nu pentru motivele pe care oricine si le doreste, pentru ca am aflat ca fara a fi manechin poti sa atragi cel mai misto barbat de pe plaja cu cel mai frumos zambet ever (si ochi o sa adauge ea, sorry eu nu i-am remarcat atunci, eu m-am uitat la restul “animalului” posesor de zambet genial). De atras nu l-am atras eu, ci ea. Ca si pe restul de inca 3, 4, 5…

Un singur regret am! De fapt doua!~Ambele la fel de sincere si de importante! Nu am facut nici o poza in stilul meu (exista una), nici macar  lui, ca sa avem dovada palpabila, desi amandorura ne-a ramas in suflet si priviri! Si faptul ca impreuna cu noi nu a mai fost o alta persoana draga, care a descoperit Vama anul asta (meritul meu tin sa precizez) si care mi-ar fi placut sa fie acolo si care s-ar fi distrat cel putin la fel cat noi (doar noi doua stim de ce)!!!

Aceasta este singura poza din aceasta Vama, stiu ca e proasta, dar e singura dovada cata lume  a fost acolo in acelasi timp, cati au impartasit macar cate ceva din ce a insemnat o noapte si un pic acolo in acest sfarsit de vara!

Si asa incepe o serie noua pe blogul meu din ciclul O vara de neuitat! (caci se pare ca mi-am regasit o mare pofta de-a va impartasi din ceea ce se cheama viata mea)