Reutza

Abia plouase si deasupra trotuarului lucea o lumina albastruie ca-n filmele rusesti. Frunzele imi picurau zambete ude ce-mi patau camasa de in.

De niciunde a aparut in fata mea o taraba stramba cu o caramida pusa sub piciorul mesei pentru echilibru. Vanzatorul era inalt si mirosea a scoici ascunse in nisip. Avea cel mai frumos suras. “Frumoasa, te asteptam. Te-am tot vazut trecand pe aici, niciodata nu vrei sa ma vezi. Vino mai aproape”. Ma uit la el neincrezatoare si cu spranceana deja ridicata a ironie la apelativul atat de rar auzit. “Eu?” intreb si strada imi trimite inapoi un ecou suspinat. “Tu, tu. Pe tine si numai pe tine pe asteptam. Uite. In cutiuta asta – ai grija, e fierbinte – ti-am pregatit saruturi moi si soapte impleticite sa-ti incalzeasca diminetile. Si aici am cele mai delicate mangaieri sa-ti infioare causul palmei”. “Asta e nebun” imi spun privind in josul strazii goale dupa un pretext sa ma indepartez, dar privirea lui are culoarea luminii dupa ploaie. ”Stai, nu te grabi, abia am inceput. Am aici un umar facut din cel mai dur caracter sa-l tii la indemana cand lucrurile se clatina in jurul tau. Si am o punga intreaga de intamplari marunte si neinsemnate care ti se lipesc de suflet ca un balsam fermecat. Si am incredere, oooo, asta e marfa rara, dar tie ti-o dau la un pret special”. “Nu inteleg, cine esti?” ingaim confuza si privirea lui imi e de-acum dureros de cunoscuta, “de unde ma stii atat de bine?”. “Hai, frumoasa, te targuiesti cu mine… Bine, fie. Mai am pe fundul unui sac boabe de speranta si, iti amintesti cum arata?, bucatele rupte din fericirea de primavara a buburuzelor. Iar aici sub matasea asta gaurita tin dragostea, ca nu-i face bine asfaltul”. “Ce vrei?” intreb raspicat caci pamantul mi-a fugit de sub picioare topit de privirea lui. “Stii ce vreau, frumoasa, nu te mai juca…”.

Ma intorc peste umar si imi smulg aripile usor murdare de la ploaie, dar trag prea tare si in ciotul aripilor imi prind si inima ca pe-un porumbel cu gatul rupt. Imi ascund lacrimile si intind mana sa-mi iau “cumparaturile”. Matasea mi se faramiteaza printre degete. Si trotuarul miroase a scoici ingropate in nisip. Nici pana azi nu stiu cand a disparut.

oamenii indragostiti sunt cei mai batuti in cap, ilogici, tembeli, anacronici, iresponsabili, imprevizibili, iconsecventi, abulici, ultrasensibili, dusi cu pluta, deranjati la mansarda. sunt cei mai frumosi oameni! iar speranta lor cretina ca merita sa mori din dragostea ce ne va izbavi pe toti e singura chestie pozitiva ce ni s-a intamplat de la euglena incoace.

autovictimizarea presupune indeplinirea simultana a doua conditii: sa-ti fie mila de tine si sa iti trebuiasca mila celor din jur. recunosc, uneori imi mai plang de mila. dar nu suport mila. prefer dispretul, ura…. deci macar de autovictimizare am scapat!

daca eram baiat pana acum eram sef de multinationala cu mba in state, casa in pipera, nevasta manager la o florarie, doi copii neobositi ca mine si vacanta de craciun in maldive platita din august. as fi avut 3 prieteni foarte buni cu care sa merg la meciuri si cu care sa fac afaceri. sunt convinsa de asta.

uneori trebuie sa faci lucruri pe care nu vrei sa le faci pentru ca lucrurile pe care vrei sa le faci iti sunt interzise. si sa faci lucrurile pe care nu vrei sa le faci e singura cale sa ucizi speranta ca poate intr-o zi ai sa poti sa faci lucrurile pe care nu poti sa le faci. dar facand lucrurile pe care nu vrei sa le faci anulezi sansele, oricat de mici, ca lucrurile pe care vrei sa le faci dar nu poti, sa se intample. dar trebuie sa le faci. n-are nici o logica, dar e adevarat.

toata viata mi-am petrecut-o pe banca de rezerve. orice as face nu pot convinge antrenorul sa ma lase si pe mine in teren. sunt popular in echipa si toti ma cred “baiat bun”, dar prefera sa paseze altcuiva.

candva foarte de demult am intrebat pe cineva “foarte special” ce ar face daca ar afla ca am o boala terminala si as mai avea de trait doar un an. ar vrea sa-si petreaca anul acela cu mine? “asta e intrebare capcana? vii cu analizele si apoi raspund” mi-a zis persoana…

anul ce-a trecut n-am castigat nici un meci: cu mine, cu dragostea, cu moartea. anul asta a trecut prin mine numai ca sa ia. mi-a luat ce-aveam mai drag fara sa ma invete sa plang. si mi-a pus fericirea pe masa numai ca sa-mi dea cu farfuria in cap doua inghitituri mai tarziu. anul asta mi-a rasturnat sisteme de valori si mi-a ravasit toata mansarda. anul asta a transformat urarea de ani multi in injuratura sau blestem. anul asta vreau sa uit ca a trecut un an prin mine.

Iti aduci aminte de acele zile cand simti ca nu mai poti si incepi sa renunti? “Anotimpuri” in care incetezi sa evoluezi.. iti amintesti cum simti ca nu mai traiesti? cum astepti in fiecare noapte sa vina dimineata sperand ca se va schimba ceva, apoi dimineata astepti sa vina seara… Iti amintesti cum inainte de fiecare revelion spui ca va fi un an mai bun, ca ai sansa sa o iei de la 0?.. dar vine anul si nu se intampla asa… Iti amintesti cum speri orbeste ca fiecare minut care nu a trecut inca poate fi unul mult mai bun?

“Impotriva vantului zbor mereu… impotriva vantului plang mereu…” si poate nu era nevoie decat sa ma intorc putin… Zbor spre Luna dar nu pot s-o ating niciodata…

p.s. la sfarsit este si un pic de Gotan Project, asa..pentru placerea-mi suprema:P

Asta spun cu voce tare oricui imi cere sa fac ceva. Asta imi spun mie cand realizez ca nu am facut mai nimic din ce imi propusesem pentru ziua in curs. Si ma simt “Comfortably numb”, si-mi place starea de betie continua fara risc de mahmureala (atat timp cat nu-mi vine ideea sa si ingurgitez ceva alcool, mult sigur nu mi-ar trebui; si totusi cate-o betie din cand in cand isi are farmecul ei). Acum am inteles mesajul si frumusetea melodiei. De placut mi-a placut de cand am auzit-o prima data. Dar abea acum stiu cu adevarat ce inseamna.

Am primit pe mail asta: “ Viata este uneori foarte zgarcita: trec zile, saptamani, luni si ani fara sa simti nimic nou. Totusi, odata ce se deschide o usa, o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta.” As vrea sa pot fi sigura de vorbele astea. Nu sunt. Nu prea cred in ele. De fapt nu cred in nimic din ce nu este palpabil. Decat daca mi se demonstreaza.

Si acum cateva seri mi s-a demonstrat ca nimic pe lumea asta nu este intamplator. Asta nu ma face mai fericita sau macar sa inteleg mai mult de ce asa si nu altfel. Dar multe din discutia din acea seara m-au facut sa ma simt bine cel putin in acel moment. Ba chiar mai mult..sa trec mai usor peste ce a urmat. Acum sunt amortita. Si-mi place starea asta. Am realizat atat de multe incat starea mea de amortire…e cea care va face ca toate informatiile sa se sedimenteze, sa-mi neutralizeze ranile si poate chiar sa mai vindece ceva.  Da, sunt convinsa ca e cumplit de greu sa-ti gasesti sufletul pereche. E extrem de greu sa gasesti pe cineva care sa te accepte cu adevarat asa cum esti: cu sosete de bumbac cu carouri (pentru ca daca nu le porti vei avea picioarele inghetate), cu fire de par mai lungidecat ale lui (ei) prin chiuveta, cu capacul de la wc ridicat, cu insistente ca numai celalalt trebuie sa faca anumite chestii pentru ca tin de acceptarea celorlalti ca numai el poate, cand de fapt s-ar putea sa te pricepi mult mai bine decat el; cu suparari venite din partea altora pe care le refulezi in fata ei(lui), dar cu zambete si triluri de ras sincere cum numai acea persoana ti le poate aduce, pentru ca amandoi stiti ce si cum, aveti aceleasi interese  si cu multe astfel de exemple. E inuman de greu uneori sa cedezi acelei persoane, cu atat mai mult cu cat nici nu va leaga acele minunate sentimente ce aduc cu ele fluturasi in stomac si tremurici in alte parti. Pentru cei care sunt legati de acele sentimente ..raman 9 luni, cam cat dureaza drumul berzei, ca primele 3 sunt numai lapte si miere. Si dupa aia unul din doi evadeaza. Si fuge mancand pamantul. Se sperie si realizeaza ca nu asta vrea. Nici nu stie exact ce vrea. Dar nu asta sigur. Cineva mi-a spus ca ar trebui sa nu se dea voie ca doi oameni sa se casatoreasca si sa faca copii samd, decat dupa ce au convietuit cu persoana de sex opus cel putin un an, timp in care s-au lovit de toate cele enumerate mai sus si de multe altele. Si daca dupa un an integritatea lor fizica si psihica nu a avut de suferit, dar mai ales nu au dat bir cu fugitii atunci chiar au o sansa reala.

Eu personal sincer nu am detinut acest record pana acum. Am avut eu relatii mai mari de-un an de zile…dar si integritatea fizica, cat si cea psihica mi-au fost grav afectate. Plus ca daca nu amandoi, cel putin unul a dat bir cu fugitii. Sunt din nou in fata unui nou inceput. Al catelea…nu mai stiu. Si de fapt nu am nici un chef de asa ceva si mai mult de atat nu am nici o resursa cu care sa pornesc. Resursa palpabila. Dar cineva mi-a intins o mana de ajutor, la care sincer nu ma asteptam. Si am acceptat-o. Atat. Cam atat pot sa fac acum. Cand imi voi reveni, cand voi vedea care este drumul pe care trebuie sa apuc nu stiu. Stiu sigur ca-mi lipseste ce am avut pana acum. Acea ordine, acea obisnuinta, acele promisiuni.

Sunt insa in fata unui nou inceput. Extrem de amortita. Si ma simt cumva confortabil…tocmai din cauza acelei amorteli. Din care in curand va trebui sa ma smulg. Dar nu chiar acum.

Pentru voi cei care ati simtit sau ati fost “acolo”:

L.E.: si mie imi lipsesc rafturile si sertarasele …sa am unde sa pun o amintire, sa am o ordine..