Reutza

Deprimare, fericire…peste tot in jurul nostru. Iar eu…pendulez de la o stare la alta. Oricum mi se pare ca se iveste o noua personalitate a mea! Nu stiu cum si de unde…dar sigur nu mai sunt aceeasi si asta doar pentru a nu incarca pe ceilalti cu mai multe probleme fata de ale lor sau pentru ca m-am obisnuit atat de bine sa-mi ascund sentimentele si problemele. Par ciudata, de cele mai multe ori restul ma sesizeaza ca pe o ciudata….lucrez printre barbati ca singura femeie,  sa fie oare asta de vina? Se poate sa fii suparat, nervos, surescitat, fericit si deprimat in acelasi timp? Mie mi se intampla! Stau o zi intreaga trista, fara chef de nimeni si nimic si dintr-o data, ca si cum tristetea ar fi stearsa cu buretele ma apuca veselia! Zambetul mi-l percep ca pe ceva ce ma inunda! Ar trebui sa fiu speriata ca mi se intampla astfel de stari.

Cred ca pana acum cei care ma cunosc si cu care interactionez mai mult de cateva clipe (adica sunt ori eu, ori ei, ori si unii si altii in viata celorlalti) s-au obisnuit cu mine si ma iau ca pe ….mine, cea care sunt. Pacat insa ca nu toti cei cu care avem de-a face ceva incearca sa ne vada macar asa cum suntem si au doar asteptari. Asteptari care sunt cu totul altele mereu, mereu… si noi suntem muuuult sub ele! Sau de fapt suntem doar noi insine!:)