Reutza

Azi o sa scriu despre zapada si frunze.
Frunzele cazande din copaci imi numara melancolia. Fulgii de zapada cazand din cer, din nori, imi aduc, putin cate putin, bucurie si credinta in miracole.
De cazut cad si fulgii si frunzele. Unele cad galben – altii cad alb. Furtunos, arbitrar, vijelios. Intr-un suvoi de nestavilit, de nenumarat, de culori si sentimente.
Toate cad, oare? Asta sa fie ideea? Nu cred – si nici nu vreau sa ma gandesc la idei ascunse. Scriu despre frunze si fulgi azi, si ascult un cantec la chitara.
Imi aduc aminte de zilele cand eram copil. Toamna stateam cu nasul lipit de geam, privind cum cad frunzele din copaci. Le priveam cazand, minute si ore in sir. Le priveam culorile, si simteam toamna cum imi intra’n suflet. Iarna, stateam cu nasul la fel de lipit de geam, dar tineam si mainile pe calorifer. Si ma uitam la fulgii de zapada (rari) cum cad si se astern.
Imi mai aduc aminte de un sfarsit de compunere scrisa candva, in generala, cand eram copil si credeam in vise, minuni, si chestii frumoase (inca mai cred?!)
“incerc sa le numar: 3, 5, 11, 53, 214…pierd sirul. ma incurc. pentru ca frunzele si fulgii de zapada sunt minuni. si minunile nu se pot numara…”
Mi-e dor de mine. Poate-o sa ma regasesc candva!