Reutza

dear diary. asta e o pagina din viata mea. doar ti-am spus ca am o viata de hartie. de obicei nu ma arunc in discutii fara argumente, dar astea sunt povesti. altfel de povesti. azi dimineata m-am trezit plina de remuscari. erau desenate pe piele. nu erau desenate nici cu pasta de pix si nici cu zgarieturi lasate de creionul mecanic. erau desenate cu fir albastru de timp. ce prostie. oare de ce timpul nu isi gaseste alte ocupatii mai practice? ce folos? oricum o sa ma spal. asa ca mi-a spalat mainile si fata si corpul si petele albastre au inceput sa curga. cum sa astepti intelegere de la cineva care nu te cunoaste? inainte credeam ca daca nu cunosti pe cineva, nu poti sa il iubesti. m-am inselat. inainte credeam ca timpul vindeca rani. m-am inselat, el creaza. nu reprosez nimanui ca nu m-am lasat cunoscuta. se vede din mine doar ce eu arat, nu am dreptate? nici eu nu ma cunosc, sau poate ma cunosc prea bine. si tocmai de asta mi-e teama. pentru ca timpul nu vindeca rani, ci creaza. si imi e iubit necunoscutul. nu ma vezi pentru ca nu ma las vazuta. nu mai stii ce traiesc pentru ca in fiecare seara rup paginile si le arunc. nu ma auzi pentru ca nu mai vorbesc. sunt aici, inchisa in un nimic sau in un plin de idei si de intrebari. mi-e frica de faptul ca maine o sa ma trezesc si poate o idee maret de stupida o sa imi vina in cap. o las sa moara sau o omor? putin macar. macar putin.