Aţi văzut în ultima vreme râsul unui copil? E cea mai frumoasă, inocentă şi sinceră expresie pe care o veţi putea vedea vreodată. E fericit. Se naşte fericit şi, pentru câţiva ani, e fericit fără măcar să realizeze asta, orice i s-ar întâmpla. Pe măsură ce trece timpul, însă, copilul dispare încet, devine tot mai tăcut, ascuns adânc în trupul unui om matur care, uitând cât de fericit era odată, devine suma propriilor sale alegeri şi greşeli în căutarea unei noi fericiri. Odată pierdută inocenţa şi nepăsarea primilor ani de viaţă totul e pierdut. Pe măsură ce încercăm să ne maturizăm, pierdem tot mai mult din ceva ce odată aveam de-a gata. Gata cu joaca, gata cu prosteala, gata cu cântatul pe stradă, gata cu ţopăitul, gata cu distracţia sinceră. Pentru că nu e bine, ce-or zice alţii dacă mă văd că mă prostesc aşa? Încercând să ne maturizăm devenim din ce în ce mai imaturi, pentru că ne ţinem cu dinţii de un concept copilăresc faţă de ce ar trebui să însemne maturitatea.
Personal, însă, îmi dau seama că nu sunt pierduta. Copilul din mine încă e treaz, bine-mersi, chiar dacă puţin ameţit de la tot tutunul şi alcoolul pe care le bag în mine. Astăzi am realizat că, în loc să trec podul pe trotuar, ca oamenii mari, încercam să-mi ţin echilibrul pe bordură. Iar când am ajuns acasă, am urcat cele şase scări din doar doi paşi. Şi mi-am dat seama că încă îmi place să fac multe din chestiile pe care le făceam acum prea mulţi ani, fără să-mi dau măcar seama.
De exemplu, încă îmi place când mă plimb prin centru, să păşesc pe dalele pătrate în mişcarea L a calului de la şah. Iar când sunt în Unirii îmi vine tot timpul să mă ţin după un singur rând de pietre cubice, ca să observ apoi că, de fapt, rândul nu merge drept, ci e puţin curbat, oprindu-mă derutata pentru câteva secunde, decizând care rând va fi următorul pe care-l voi urma.
Şi încă fac forme din hârtie. Încă mă mai dau cu cărucioarele de cumpărături. Inconştient şi oarecum discret, nu ostentativ, ca-n Jackass, doar ca să fiu observata. Încă mai patinez cu şosetele pe parchetul alunecos. Încă îmi place să calc prin bălţi, deşi sunt conştient că mă voi murdări, doar ca să văd cum se împrăştie apa. Mai mult, am extins treaba asta şi la bălţile de pe şosea, în care intru cu maşina intenţionat. Încă îmi place să găsesc, iarna, o baltă ce stă să se dezgheţe, să calc pe ea şi să o aud cum crapă. E un sunet unic, pe care nu ai şanse să-l auzi în alte circumstanţe. Încă îmi place să scot mâna pe geamul maşinii, indiferent că sunt la volan sau nu, şi să las vântul să se joace cu aripa mea. Uneori mai urc treptele în patru labe, dar nu neapărat pentru că mi-ar plăcea foarte tare, ci de nevoie. Încă îmi place să calc pe frunze uscate doar pentru a le auzi cum crapă sub talpa mea.
Da, inca imi place sa fiu copila. Asa…ca o parere.
Asta spun cu voce tare oricui imi cere sa fac ceva. Asta imi spun mie cand realizez ca nu am facut mai nimic din ce imi propusesem pentru ziua in curs. Si ma simt “Comfortably numb”, si-mi place starea de betie continua fara risc de mahmureala (atat timp cat nu-mi vine ideea sa si ingurgitez ceva alcool, mult sigur nu mi-ar trebui; si totusi cate-o betie din cand in cand isi are farmecul ei). Acum am inteles mesajul si frumusetea melodiei. De placut mi-a placut de cand am auzit-o prima data. Dar abea acum stiu cu adevarat ce inseamna.
Am primit pe mail asta: “ Viata este uneori foarte zgarcita: trec zile, saptamani, luni si ani fara sa simti nimic nou. Totusi, odata ce se deschide o usa, o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta.” As vrea sa pot fi sigura de vorbele astea. Nu sunt. Nu prea cred in ele. De fapt nu cred in nimic din ce nu este palpabil. Decat daca mi se demonstreaza.
Si acum cateva seri mi s-a demonstrat ca nimic pe lumea asta nu este intamplator. Asta nu ma face mai fericita sau macar sa inteleg mai mult de ce asa si nu altfel. Dar multe din discutia din acea seara m-au facut sa ma simt bine cel putin in acel moment. Ba chiar mai mult..sa trec mai usor peste ce a urmat. Acum sunt amortita. Si-mi place starea asta. Am realizat atat de multe incat starea mea de amortire…e cea care va face ca toate informatiile sa se sedimenteze, sa-mi neutralizeze ranile si poate chiar sa mai vindece ceva. Da, sunt convinsa ca e cumplit de greu sa-ti gasesti sufletul pereche. E extrem de greu sa gasesti pe cineva care sa te accepte cu adevarat asa cum esti: cu sosete de bumbac cu carouri (pentru ca daca nu le porti vei avea picioarele inghetate), cu fire de par mai lungidecat ale lui (ei) prin chiuveta, cu capacul de la wc ridicat, cu insistente ca numai celalalt trebuie sa faca anumite chestii pentru ca tin de acceptarea celorlalti ca numai el poate, cand de fapt s-ar putea sa te pricepi mult mai bine decat el; cu suparari venite din partea altora pe care le refulezi in fata ei(lui), dar cu zambete si triluri de ras sincere cum numai acea persoana ti le poate aduce, pentru ca amandoi stiti ce si cum, aveti aceleasi interese si cu multe astfel de exemple. E inuman de greu uneori sa cedezi acelei persoane, cu atat mai mult cu cat nici nu va leaga acele minunate sentimente ce aduc cu ele fluturasi in stomac si tremurici in alte parti. Pentru cei care sunt legati de acele sentimente ..raman 9 luni, cam cat dureaza drumul berzei, ca primele 3 sunt numai lapte si miere. Si dupa aia unul din doi evadeaza. Si fuge mancand pamantul. Se sperie si realizeaza ca nu asta vrea. Nici nu stie exact ce vrea. Dar nu asta sigur. Cineva mi-a spus ca ar trebui sa nu se dea voie ca doi oameni sa se casatoreasca si sa faca copii samd, decat dupa ce au convietuit cu persoana de sex opus cel putin un an, timp in care s-au lovit de toate cele enumerate mai sus si de multe altele. Si daca dupa un an integritatea lor fizica si psihica nu a avut de suferit, dar mai ales nu au dat bir cu fugitii atunci chiar au o sansa reala.
Eu personal sincer nu am detinut acest record pana acum. Am avut eu relatii mai mari de-un an de zile…dar si integritatea fizica, cat si cea psihica mi-au fost grav afectate. Plus ca daca nu amandoi, cel putin unul a dat bir cu fugitii. Sunt din nou in fata unui nou inceput. Al catelea…nu mai stiu. Si de fapt nu am nici un chef de asa ceva si mai mult de atat nu am nici o resursa cu care sa pornesc. Resursa palpabila. Dar cineva mi-a intins o mana de ajutor, la care sincer nu ma asteptam. Si am acceptat-o. Atat. Cam atat pot sa fac acum. Cand imi voi reveni, cand voi vedea care este drumul pe care trebuie sa apuc nu stiu. Stiu sigur ca-mi lipseste ce am avut pana acum. Acea ordine, acea obisnuinta, acele promisiuni.
Sunt insa in fata unui nou inceput. Extrem de amortita. Si ma simt cumva confortabil…tocmai din cauza acelei amorteli. Din care in curand va trebui sa ma smulg. Dar nu chiar acum.
Pentru voi cei care ati simtit sau ati fost “acolo”:
L.E.: si mie imi lipsesc rafturile si sertarasele …sa am unde sa pun o amintire, sa am o ordine..
Ia-n de luati o bucatica de rautate a la reutza (asa o sa zica unii despre acet post) sau o bucatica de reutza dezarmant de sincera! Trebuie sa scriu acest post ca sa nu plesnesc si pentru ca numai asa ma simt in stare sa transmit ce am de transmis acum! Si stiti ceva….macar asta o sa va dea dreptul sa mai smulgeti cate o bucatica din mine. Luati pana nu se termina! (eee…uite de aia am vrut sa se numeasca reutza)!
Postul asta….e despre multe si incurcate. Trebuia sa fie doar despre o situatie inedita pentru mine si foarte funny , doar ca de cand am gasit titlul si pana am ajuns sa-l scriu efectiv s-au intamplat muuulte altele. O sa fie despre mine. Si despre chestiile care mi s-au intamplat! Un amic mi-a spus intr-o caracterizare acida ca sunt sado-masochista (nu in sensul sexual) si l-am contrazis! Aseara m-am convins ca a spus adevarul. Revenind…”spray and stay”, este un spray (wowwww) minune, care ajuta la mentinerea erectiei. Situatia inedita a fost ca cineva a folosit acea minunatie pentru mine…dar deh a stricat orzul pe gaste, caci eu nu m-am “bucurat” de efectul minune deoarece am declinat oferta. De aflat despre ce ratez am aflat in masina, prea tarziu pentru a ma mai suci sau nu, si am ramas doar cu o buna portie de ras (amandoi) si cu promisiunea ferma ca despre asta trebuie sa scriu. Cum nu am scris atunci (si atunci ar fi fost un post funny, promise!!), postul va fi despre multe altele. Dar titlul ramane asta, pentru ca e prima oara de cand am blogul cand intai am avut titlul fara post in sine, pentru mine fiind o adevarata corvoada sa gasesc un titlu reprezentativ pentru creatiile mele. Si recunosc nu doar de asta. Dar restul va dati seama singurei!
Sunt intr-un moment foarte naspa al existentei mele. Si e greu al dracului. Cu toate ca nu e pentru prima oara cand sunt in halul asta de data asta e si mai greu.
Am realizat ca sunt o mare ratata! Dar teoretic pentru ca recunosc, unii (psihopupi de profesie, denumire generica aleasa de mine) , ar zice ca nu irecuperabila, doar am recunoscut nu?, deci am facut primul pas, am trecut peste faza cu negarea! Singura chestie realizata: sunt mama! De ceva ani buni.. deci facut si crescut! Cel mai mare compliment primit ever (a fost de la mama mea): vei fi ca o leoaica pentru puiul tau! Ma lupt pentru el si-l voi duce la maturitate! Apoi… mai depinde si de el! Si sa ajungem si la esenta: ma simt ratata! Si din ce spun unii fac totul as in ma straduiesc mult sa fiu asa! Adica toate actiunile mele conduc spre asta! Am pierdut mult si multi(e)! Dar macar intr-un fel a fost alegerea mea si ma mandresc cu asta! In sensul ca…am facut ceva pentru fiecare! Aiurea este ca am uitat sa fac cate ceva si pentru mine. De ceva vreme mi s-a tot explicat ca eu ar trebui sa fiu no.1! Nu am putut, nu am vrut sa ma gandesc doar la mine…in schimb toti restul de oameni asta fac. Se pare ca prima chestie pe care trebuie s-o afli cand cineva te roaga ceva este: “Mie ce-mi iese din asta??”. Si daca tot am ajuns la aceasta intrebare mie ce mi-a iesit din asta=felul meu de-a fi? Nimic mai mult decat acest post! Dar scriindul, oricine il va citi si ma cunoaste va afla ceva din si despre mine! Si din nou… Mie ce-mi iese la faza asta? Sincer nimic! Sau… Faptul ca sunt om, dincolo de orice, adica exact asa cum m-am si prezentat la despre mine! Adica eu chiara asa sunt, nu sunt numai vesela, sau numai trista, sau fericita sau nefericita etc.
Asta noapte 2 oameni datorita si din cauza mea au comunicat si apoi au dormit impreuna! Poate mai mult! Nu-mi mai pasa pentru ca pe mine nu “m-a mangiat si incalzit nici unul”! Si doar despre asta e vorba nuuu??, despre ce-ti iese din orice. Mie ce se presupunea ca-mi va iesi din toata aceasta situatie? Nimic eveident! Nici vreo statuie, nci recunostinta, nici nimic care sa conteze pentru mine. Nici macar prietenie. Pentru ca daca imi erau prieteni adevarati ma lasau sa plec atunci cand am simtit eu ca trebuie. Am sa incerc sa uit de asta pentru totdeauna! Am sa fiu doar mama (aici cel putin toti cei ce ma judeca sunt de acord: la asta ma pricep si inca foarte bine!) si am sa uit ca sunt si femeie, pentru ca daca in orice ma voi lansa profesional voi reusi, in viata personala nu am nici o sansa. Am sa plang cum plangeam si cand am scris o parte din postul asta, pana cand nu o sa mai pot face nici asta! Dar macar am fost si sunt Om! Cel mai looser dintre toti! Dar om ca in ideea aceea care te deosebeste de un simplu animal, adica in afara ca avem ratiune (multe animale au de asemenea) avem si constiinta (sau ar trebui)! Eu am rationalizat: ei separat singuratate si nefericire! Eu mizerabila si cu si fara ei ca prieteni! Ei impreuna poate ceva… Eu liant pt ei, eu ii pierd pe amandoi de prieteni (credeti-ma sa fii la mijloc intr-o situatie de genul, nu e o optiune si pentru a nu fi pusa in situatia toatal naspa de a renunta la vreunul, pusa de celalt, renunt la amandoi! Eu om… Care a pierdut 2 prieteni, nu a castigat decat lacrimi dar am rationat: daca ceri poate ti se da, daca incerci poate reusesti! Si am urmat rationamentul! Nu mi se va ridica o statuie, nu mi se vor plati datoriile, nu ma va iubi nimeni asa cum vreau eu! Dar macar constiinta mea ma va lasa in pace cand imi voi aduce aminte de ei.
Om am fost si sunt, printre tot felul de oameni! Si by the way urasc lasitatea, nesinceritatea de orice fel si tradarea. Mai ales tradarea. Toate astea le-am primit in si din plin in ultima perioada. Si logic ca ma doare. Rau.
P.S. Nu doresc compatimirea nimanui, nu de asta am scris acest post, ci pentru ca am simtit ca imi va face bine, nu am vrut sa supar pe nimeni, desi sigur voi reusi asta, nu mai faceti pariu pe ce si cum voi reactiona eu..ca o sa pierdeti cand nici nu va asteptati si nu, nu suturile in cur sunt solutia ca eu sa imi revin, ci ajutorul efectiv atunci si cand am nevoie de el asa cum vreau eu plus rabdare, logica si sinceritate totala!
A fost odata un pitic cu ochi albastrii si curiosi care se ascundea dupa o ciuperca suprarealista de Dali si care mirosea lamaile din gem, in timp ce manca. Desigur nu lipseste nici personajul masculin care era un fel de Riga Crypto contemporan si caruia ii placea filozofia neavand prea multa stima pentru Cartarescu. Piticul manca viermi de matase si visa la filme de comedie englezesti iar dansul imbratisa suprarealismul si desenele animate. Radeau mult si se certau totodata care sa zica si ce anume sa zica si de fiecare data piticul cadea in plasa,nu-i pasa prea tare de asta ,il deranja doar sentimentul notoriu de vulnerabilitate pe care il gustase de atatea si atatea ori. Riga parea sa cunoasca foarte multe despre pitic si acesta nu gasea o explicatie plauzibila, poate doar transparenta sa nelipsita din discutii si mesaje. Amandoi alesesera un joc frumos, dand cu piciorul la prejudecati si planuri, asteptand un deznodamant care sa pice din cer.
Nu cred in povestile de dragoste cu scantei la prima vedere sau emotii care iti spun sigur ca e perechea ta. Desi..sigur si astea isi au farmecul lor si chiar as fi ipocrita sa zic ca eu nu vreau asa ceva!
Cred ca nevoia de a apartine trece peste orice tertipuri, peste orice masti, peste orice. Dar mai stiu ca fiecare am fost implicati intr-o dragoste la prima vedere si fiecaruia ne plac atat de mult momentele alea si de fiecare data vom pica in plasa lor!
Cred ca povestea de dragoste reala este aceea in care cei doi raman indiferent de obstacole, de inselaciuni, de greseli imposibil de iertat.
Cred ca promisiunea suprema de a ramane o viata langa celalalt ar trebui valorificata prin “Indiferent de orice, voi ramane langa tine” Iata marea provocare a vietii. Poti?
Si daca poti, de ce sa o faci, nuuu? De ce sa accepti ca ai fost mintit, inselat, ranit sau ca poate…nu iti place dezordinea in casa sau cum rosteste anumite cuvinte, sau cum se trezeste dimineata!
Accepti pentru ca in definitiv dragostea e intr-adevar o aventura. Iti desfiinteaza limitele si iti doboara recordurile. Iti descopera ranile vechi si cu siguranta iti deschide altele noi. Si pentru ca printre toate astea se strecoara aparent insesizabili cativa picuri de fericire. Doar aparent insesizabili…caci odata, candva, dupa ce vei fi facut pace doar acestia iti vor rasari din memorie.
Pentru mine, povestea de dragoste suprema e cea cu care am crescut.
Pentru ca parintii mei nu au renuntat niciodata, pentru ca a fost greu, pentru ca uneori a fost insuportabil dar in special pentru ca uneori constientizau ca este singurul lucru real care ramane indiferent de orice. Isi apartineau.
Sa nu renunti, sa simti cum sufletul are unghii si ca se agata de spaima de a nu apartine, sa nu pleci pentru ca ai fost prea slab sa lupti…sa pleci doar pentru ca celalalt a fost prea slab ca sa ramana. Sa pleci cand celalalt nu apartine. Sa pleci ca sa apartii intr-un sfarsit. Sa poti sa ajungi intr-o casa in care cineva te asteapta, sa poti sa spui noapte buna, sa ai cu cine sa te certi si pe cine sa ierti, sa iti juri ca n-ai sa-l mai vezi niciodata…si sa apara in primul moment, pentru ca iti apartine. Sa vezi ca dincolo de ce ti se pare ca ai nevoie, dincolo de aparente si miraje este=exista! Sa faci diferenta in ce azi este si maine nu mai este, sau poate nu are sa-ti mai placa, pe scurt sa vezifondul si forma si sa te hotarasti care este mixul perfect!
Nu creaza dependenta, dauneaza psihicului in masura in care acesta poate fi modelat si adus la un nivel decent de toleranta, provoaca stari de euforie si de spaima, iti arata ca exista lucruri pe care siguranta nu poti sa le ierti dar poti sa le uiti si atunci cand nu implica violenta, razbunare sau vreun soi de neajuns inacceptabil, iti transforma viata in cea mai frumoasa calatorie. Indiferent de orice!
P.S. Sper ca asta te convinge..ca nu m-am schimbat! Substratul e acelasi, doar forma de prezentare mai sufera oarece modificari si asta pentru ca ceea ce am invatat in ultimul timp este ca aparentele sunt cele care au primul si cel mai persistent impact!
