E nevoie de ceva dezordine pentru o viaţă mai bună. Să arunci furculiţa în ceaşca de cafea sau să nu schimbi cearşafurile o lună. Niciodată nu a fost transpiraţia mai frumoasă. Ca acum, când transpir respirând. Vezi picătura care se dilată deasupra buzei când vrei să te săruţi, picătura insesizabilă de sub buric când stai aplecat [să culegi o dudă, să săruţi o rudă, să ridici o bundă], picătura din colţul ochiului în care ţi-a intrat un fir de praf, picătura de pe ceafă când ups ai spart ceva? ai încălcat ceva? ai incălecat ceva?
Dezordinea ştie mai bine cine ce cui i se cuvine. Să fii aşa cum eşti şi în oglindă şi pe lângă.
O femeie se grăbeşte să ajungă la un interviu. În timp ce se spală pe dinţi, îşi dă seama că e pe jumătate îmbracată. Cu periuţa în gură, aleargă în dormitor, se împiedică de poşeta care e aruncată pe jos, cade şi îşi rupe un dinte. Poşeta e deschisă, întoarsă cu fundul în sus. O femeie poate, în acelaşi timp, să se grăbească şi să plângă. Îşi şterge ochii, nasul, îşi ia pantaloni din dulap şi îşi umple la loc poşeta: telefoane, portofel, stilou, pix, carneţel, agendă, pliculeţ de zahăr, gumă de mestecat, aţă dentară, antiperspirant, bilet de tren, bilet de autobuz, cartelă de metrou, acadea, papiotă cu aţă neagră, broşă, pachet de şerveţele parfumate, mărţişor, fiole de rozmarin, vitamine, ruj, balsam de buze, cremă cicatrizantă, plasturi şi handsfree.
O femeie, când se grăbeşte, are timp să se uite în oglindă! Dintele ciobit se vede doar dacă zâmbeşte. O femeie decide să fie foarte serioasă la interviu. Îşi ia poşeta, se încalţă şi coboară scările, grăbindu-se fuga-fuga, uite o maşină!
O femeie, când se grăbeşte şi îşi rupe un dinte, ia un taxi ca să ajungă la interviu. Când scoate portofelul, fermoarul poşetei se agaţă de scaun şi, din nou, o femeie îşi umple la loc poşeta: telefoane, portofel, stilou, pix, carneţel, agendă, pliculeţ de zahăr, gumă de mestecat, aţă dentară, etc., etc…
După interviu, o femeie merge pe jos spre casă. O femeie merge pe jos când vrea să-şi demonstreze că e neobosită. Se opreşte la un supermarket, cumpără o rodie, un pomello, o salată verde, o sticlă de apă, roşii, ardei, pâine integrală, lapte şi cereale, detergent, balsam de rufe şi primeşte cadou o sacoşă ecologică în care le aşază pe toate. Sacoşa ecologică este grea. O femeie ştie acest lucru!!!
În drumul ei spre casă, o femeie aude un mieunat. Se opreşte, lasă sacoşa ecologică lângă o bancă şi, când vede pisica, o ademeneşte cu unghiile roşii ţup-ţup în braţe. O femeie are doar două mâini. Cu poşeta pe umăr, sacoşa ecologică într-o mână şi pisica în cealaltă, îi este foarte dificil să se deplaseze. O femeie decide să abandoneze sacoşa ecologică. I se pare o decizie bună, mai ales că, din cauza dintelui spart nu va reuşi să mănânce, iar, din cauza supărării cauzate de dinte, nu va avea chef să spele haine. O femeie e mulţumită de decizia pe care a luat-o şi îşi continuă drumul spre casă. Pisica miaună, se agită şi începe să zgârie. O femeie acceptă cu greu mieunelile şi mofturile, dacă nu sunt ale sale, aşa că aruncă pisica pe trotuar. O femeie scapă poşeta. Din nou, o femeie îşi umple la loc poşeta: telefoane, portofel, stilou, pix, carneţel etc., etc… În fine, o femeie ajunge acasă.
Ca doi schizofrenici ce înoată unu’ntr’altul,ca doi copii bolnavi şi depresivi prematur, ca două inimi al căror lichid ce trebuie să fie roşu se amestecăşi explodează în milioane de vise ce se agaţă de viscere, ca tine şi ca mine!!!!!!!!
Ca noi doi se îmbrăţişează coroanele copacilor şi se pupă zgomotos lăsând urme lipicioase pe cerul somnambul, ca tine lângă mine se lasă noaptea peste oameni,mai ales peste copii şi bătrâni care adorm cel mai devreme şi cel mai mult, ca mine deasupra ta , pielea deasupra oaselor, moale, caldă, cu urme , buze ce-şi ling dorul şi mâini ce orbecăie după amintiri. Ȋn tine şi în mine ….şi din când în când stropi reci care să îi cureţe de somn .
Mi-e pofta de supa de rosii…mama imi facea vara de vara! Probabil ca de pofta..am sa ma ambitionez si am sa fac si mai sper ca are sa fie la fel de buna ca si cea de anul trecut! (a nu se intelege acum ca eu gatesc doar odata pe an…dar anumite chestii clar numai asa le-am facut in ultimul timp, ani)
Sper ca la un moment dat sa-mi doresc si sa am ocazia sa gatesc supa perfecta, supa vietii mele. Va fi o reteta clasica, probabil cu taietei facuti in casa sau cu galuste mari si pufoase ca norii vorbitori din cartile pentru copii. Va fi pentru cineva pe care il voi iubi ca-n filme, pentru ca nu faci supa pentru oricine, oricand si doar asa, ca sa te afli in treaba. Supa trebuie facuta pe un aragaz oarecum patat, deloc perfect curat, cu ochiuri nici prea mari, nici prea mici, trebuie sa pluteasca prin ea stele galbene si planete din patrunjel si apoi pusa intr-o farfurie alba, in fata cuiva care va aprecia asa cum trebuie cea mai perfecta supa din lume. Cred ca e cel mai frumos mod de a-ti declara dragostea pentru cineva; nu cu un pahar de vin, sampanie sau gin, ci cu o farfurie cu margini dantelate plina ochi de supa fierbinte.
Acţiunea se petrece într-un şanţ. O doama bine stă cu gâtul într-o poziţie care nu o avantajează deloc. O rostogolesc galant şi îmi maschez timiditatea cu o formulă introductivă foarte uzitată.
Eu: Buna seara…
Cadavra: …
Eu: N-aţi amorţit?
Cadavra: …
Trec imediat la ce mă interesează.
Eu: Nu vă supăraţi, dumneavoastră aţi iubit?
Cadavra: Sigur că am iubit.
Eu: Mă gândeam eu că aţi iubit.
Cadavra: Sigur că am iubit, am iubit tot ce mi-a ieşit în cale, chiar şi din cale afară.
Eu: Scuzaţi-mă că vă întreb şi s-ar putea să vă şi jignesc, dar s-ar putea să nu mai conteze, dacă oricum sunteţi moarta.
Cadavra: Jigniţi-mă. Pentru că să ştiţi că şi cadavrele pot fi jignite. Jigniţi-mă ca să mai mor o dată de ciudă.
Eu: Vă jignesc. Dumneavoastră aţi fost cumva prostituată într-o viaţă anterioară, adică în singura viaţă pe care aţi avut-o?
Cadavra: Vai, dom’le, cât de impertinenta sunteţi. Sigur că am fost. Dar de ce mă întrebaţi?
Eu: Din curiozitate. Şi încercam să trag şi o concluzie, că spuneaţi că aţi iubit, iar prostituatele oferă multă iubire.
Cadavra: Nu vă pripiţi. Să ştiţi că am iubit şi necondiţionat.
Eu: S-ar putea să nu vă cred.
Cadavra: De exemplu, aveam un client pe care îl ţineam în braţe pe datorie.
Eu: Era mai sărac cu duhul?
Cadavra: Îşi făcuse credit de nevoi personale. Îl ţineam în braţe în rate, pe 30 de ani. Mai aveam să-l ţin vreo 20 de ani, când a murit.
Eu: Deci el a fost cadavru înaintea dumneavoastră?
Cadavra: Ba nu, eu înaintea lui.
Eu: Nu pricep.
Cadavra: E simplu. Eu am murit la un moment dat, după cinci ani de contract. Îl ţinusem în braţe cinci ani, în fiecare seară, cam o jumătate de oră. După ce actul se consuma, el pleca acasă, că eu aveam clienţi. Când am murit, m-a luat acasă la el şi m-a mai ţinut în braţe încă cinci, până a murit şi el.
Eu: Dumnealui a murit de dorul dumneavoastră, probabil?
Cadavra: Nu. De sifilis. Dar oricum, când eşti mort, bolile nu prea mai au importanţă. Aşa că vă rog să mă lăsaţi în poziţia incomodă în care m-aţi găsit.
Eu: Înainte să vă las cum v-am găsit, adică moartă după el, vreau să vă mai întreb ceva.
Cadavra: Întrebaţi-mă, dar repede.
Eu: Cu o singură rugăminte. Să-mi răspundeţi în germana.
Cadavra: S-a făcut!
Acţiunea se petrece într-un şanţ. O doama bine stă cu gâtul într-o poziţie care nu o avantajează deloc. O rostogolesc galant şi îmi maschez timiditatea cu o formulă introductivă foarte uzitată.
