De dragoste..
oamenii indragostiti sunt cei mai batuti in cap, ilogici, tembeli, anacronici, iresponsabili, imprevizibili, iconsecventi, abulici, ultrasensibili, dusi cu pluta, deranjati la mansarda. sunt cei mai frumosi oameni! iar speranta lor cretina ca merita sa mori din dragostea ce ne va izbavi pe toti e singura chestie pozitiva ce ni s-a intamplat de la euglena incoace.
September 30th, 2010 at 1:37 am
Daca parintii tai n-ar fi fost indragostiti, daca nu s-ar fi manifestat uneori in toate modurile si descrierile pe care le-ai facut, separat, sau toate odata, sau mai mult de atat poate, paramec-ul si euglena verde ce ti-au programat ADN-ul, nu s-ar fi intalnit poate niciodata. Iar tu n-ai fi existat. Drept care eu le multumesc pentru momentul lor de nebunie, tembelism si frumusete. Pentru momentul in care nu i-a mai interesat de nimeni si nimic si s-au dus sa-si dezlege pluta pentru o plimbare numai dus, pe lac.
Iti imaginezi ce cursa a trebuit sa faca acel biet paramec? Cate ghionturi a dat in coastele celorlalti, cate piedici a pus, placari, cati ochi scosi si nerestituiti proprietarului, ce coate oltenesti si ascutite a avut de a reusit sa ajunga sa fecundeze euglena care il astepta linistita si tacuta. Vazandu-si la fel de linistita de treaba, tesandu-si panza de paianjen plina de hormoni (a Vaduvei negre?), stiind, presimtind ca isi va primi si ea rasplata pentru munca depusa.
Adica sa-l inghita cu fulgi cu tot pe primul venit care are “the right chemistry”. Un unic snack care sa-i ajunga pe unica masea. Fulgul, ma rog, ramane pe afara, pentru ca il leapada tembelul de paramec inainte de a intra pentru totdeauna in locul ce-i va fi si mormant. A facut-o chiar inainte sa dea cu adevarat un sens si un start VIETII TALE.
A iubit si el la fel de tembel? Desigur, pentru ca altfel n-ar fi trecut prin ce a trecut. Ar fi ramas pe undeva pe margine, mancand seminte si uitandu-se la maratonul ce se desfasura sub ochii sai? Tipand cat il tineau bojocii “hip-hip uraaa”? Poate. Sper ca n-ar fi urlat “hai Dinamo” sau “hai Steaua”, pentru ca nu-mi imaginez ca au si ei echipe de fotbal sau un Becali. Ar fi prea de tot. Si de unde oi si seminte?
Numai ca, el inca din start a iubit-o pe euglena verde. Si n-a precupetit nici un efort s-o caute si sa o gaseasca. Toata scurta lui viata.
Odata ajuns la ea, schiop, stirb, chior, sifonat, putin mai frumos ca dracul, n-a mai contat pentru euglena (care nu stim cu siguranta daca era urata). Pentru ca era unicul ajuns la destinatie la timpul tocmai potrivit si cu suficiente dovezi ca are in buzunar cromozomi de tip XX. Nu XXX, ca iesea altceva. Si el, asta micu care respira greu dupa atata fuga, nu si-ar fi lepadat unicul fulg locomotoriu pentru ea doar ca sa se afle in treaba, pentru “show off”, aratandu-si numai muschii. Nu. A mers pana la capat. Si inca repede, pentru ca il urma o intreaga hoarda.
Bine…sa zicem ca si ea l-a lasat, pentru ca putea sa zica foarte bine “Niet! Ma doare capul, am o indispozitie”. Sau “sunt la ciclu”. Iar paramecul: “WTF?”, dupa care sa dispara in neantul urmatorului ciclu.
Crezi a stat el sa asculte si sa danseze “you can leave your hat on”? Eu nu. Ca n-avea timp. Desi daca a facut-o totusi, ar fi interesant de vazut cum procedeaza. Mai invatam si noi cate ceva…
Totusi, cum a procedat el la nivelul ala al lui de micro-cosmos?
La fel cum procedeaza si oamenii in nebunia lor, la nivel macro. Cand se iubesc. Fara sa-i mai intereseze nimic altceva decat momentul magic. Secunda cand pun in miscare minusculele “unelte” ce dau sens vietii. Chilotul sau ciorapul aruncat spre tavan, dar care a nimerit pe lustra, jeansii aruncati pe jos, dezbracati in graba cu ajutorul picioarelor, rochita verde ce atarna intr-o rana pe bratul unui fotoliu, stand la barfa parca cu unul dintre pantofi, tigara ce fumega inca uitata in scrumiera ce a ajuns deja sub pat, mirosul subtil al feromonilor pe care nu poti sa-l tai nici cu lama cutitului (care te-ar impiedica sa inaintezi prin camera daca asta ti-ar fi gandul – ca si cand ai incerca sa fugi pe sub apa, ignorand sunetele ce vin dinspre cea mai imposibila si incomoda parte a patului), toate astea crezi ca mai au vreo importanta cand ti se pune cu adevarat pata? Cand vrei doar sa iubesti? Si sa fii iubit?
Ar insemna sa fii cu adevarat maniac sa te dezbraci si sa-ti asezi hainele in ordinea in care le-ai dat jos (ca la curve, ar zice unii?), la linie si la dunga ca nu cumva sa se sifoneze ceva, sa mai schimbi o idee despre starea vremii cu partenerul, sau sa te interesezi de soarta porumbului, pentru ca n-a plouat suficient anul asta si ca “domne’, ce ne facem?”. Maniacului ala nu-i mai fierbe demult sangele in vene. Ce sa mai vorbim de libidou, daca are rabdarea sa se dezbrace in liniste…si pe intuneric.
Nu numai ca nu mai stie (poate n-a stiut niciodata) sa iubeasca, dar nici nu mai merita s-o faca, zic eu. El e ala care fute si grase si urate deopotriva. Asta strica “gene pool”-ul…si da, folosind daca se poate cele 3 prezervative puse unul peste altul. Ti-am mai spus ca virusul SIDA e de 3 ori mai mic decat porii din latex-ul prezervativului. Stie maniacul ala ceva, chiar si inconstient. Una e sa ti-o iei de la o femeie frumoasa si alta e sa ti-o iei de la o urata. N-ar ajunge asta “ciuca bataii”? Ba daaaaa! Deci, il putem considera pana la urma pe asta frumos? In vreun fel, oricare fel? Ca e deranjat la mansarda e clar, intra in categoria ta. Dar, e si frumos? In “compania” unei urate? Ei hai!