Reutza

   Si ma indepartez incet….nu vreau, nu pot sa mai iert caci nu e nimeni care nu te-ar rani daca asta nu l-ar ajuta!

  Aveam atatea sperante.. Si totusi orice s-ar intampla, trebuie sa merg mai departe! Sa ignor problemele a caror rezolvare nu o stiu sau nu o gasesc (cum ar fi de exemplu calculatorul ce-mi mananca sufletul si zilele), sa-i las in pace pe toti ceilalti pe care ii vreau aproape de mine (atunci cand am nevoie de ei) dar totusi sa fiu si sa fac ceea ce trebuie pentru cei ce depind de mine (la munca si in familie). Si cand soarele incet pe cer va straluci…zambeste (nu ai cum sa stii cum va fi maine!). Oare mai pot?

  M-am saturat de tot ce se intampla in jurul meu, de oameni hazi si parsivi. M-am saturat de minciuna. M-am saturat de prefacatorie….si de toate astea.

  Nu stiu ce se va mai intampla peste 5 minute sau mai incolo. Nu stiu de cate dezamagiri voi mai avea parte (si dezamagita fiind pe cati voi mai dezamagi). Nu stiu cum sa fac…n-ar trebui sa existe un manual pentru asta? Cand simti ca ai ajuns  la un capat…si nu mai vezi nimic in jur sa deschizi carticica si sa vezi harta!

  Pentru cei care ma cunosc va fi asta o surpriza? Ca asta simt? Sau, eu care nu stiu sa mint(nici nu-mi place si nici nu vreau), am ajuns sa mint, disimulez atat de bine?? Oricum stiu ce nu vreau: nu vreau sa aud ca nu e chiar asa…pentru ca asa este! nu vreau critici chiar acum…pentru ca nu sunt sigura ca le voi face fata! nu mai vreau pretentii (ale altora pentru mine..)!

p.s. Hmmmm… recitind…vad una dintre chestiile care de asemenea nu-mi place. Adica..un post “moale”. Nu cu “urletele” si “tipetele” care stiu sigur ca ar iesi acum din mine fara nici un efort si totusi ar sparge geamuri, ar provoca avalanse samd. Deci din nou cei din jur…sunt Inaintea mea, sunt protejati!